Obiectul de activitate al societatilor comerciale din ramura comertului si turismului

Societatile comerciale care efectueaza activitati de comert si turism au un statut de intermediere între producatorii si consumatorii de bunuri materiale.

Ca urmare, comertul ca parte componenta principala a sectorului tertiar al economiei se poate defini ca ansamblu de activitati prin care se stabilesc
legaturi permanente între producatori si consumatori. În esenta, el se defineste ca o activitate continua de cumparare a marfurilor si revânzare a lor, în scopul obtinerii de profit.

De regula, drumul urmat de bunurile materiale se înscrie în relatia: aprovizionare - stocare - vânzare.

Aprovizionarea (A) se defineste ca fiind actul comercial de trecere a marfurilor din proprietatea vânzatorilor în proprietatea cumparatorului, cu acordul acestora. Momentul intrarii marfurilor în proprietatea cumparatorului, conform legislatiei si uzantelor din România, poate coincide cu:

- primirea facturii si receptia marfurilor, urmata de achitarea contravalorii lor;

- primirea facturii furnizorilor, situatie în care apare un decalaj între momentul cumpararii si cel al receptiei marfurilor, decalaj care determina aparitia marfurilor facturate dar neprimite;

- receptia marfurilor în lipsa facturii, ceea ce determina aparitia marfurilor receptionate dar nefacturate.

În functie de modalitatea de plata a contravalorii marfurilor, aprovizionarea poate fi cu plata imediata (în numerar) sau ulterioara (prin virament bancar).

Stocarea (S) este operatia de formare a rezervelor de marfuri destinate vânzarii. Din punct de vedere contabil, stocul de marfuri reprezinta atât un
element principal al patrimoniului unui comerciant, cât si un element al calculatiei costului de aprovizionare al marfurilor vândute. În cadrul unei perioade de gestiune, în functie de momentul la care ne raportam, stocul de marfuri poate fi: initial (Si), curent sau final (Sf).

Vânzarea marfurilor (V) reprezinta, din punct de vedere juridic, trecerea în proprietatea clientului (cumparatorului) a unor marfuri, pe baza acordului dintre parteneri cu privire la obiectul vânzarii si al pretului de vânzare. În principiu, momentul vânzarii coincide cu momentul stabilirii consimtamântului partilor.

Din punct de vedere contabil, momentul vânzarii este considerat cel al facturarii marfurilor sau al încasarii contravalorii lor.

Ca si la aprovizionare, apar decalaje între vânzare si expediere sau livrare care determina fie existenta marfurilor livrate dar nefacturate, fie existenta marfurilor vândute dar nelivrate.

Realizarea neîntrerupta a ciclului de exploatare comercial determina obtinerea disponibilitatilor banesti necesare atât reluarii aprovizionarilor, cât si asigurarii profitului.

Desfasurarea activitatii de comert, cu toata complexitatea ei, presupune existenta unui patrimoniu adecvat, structurat în raport de particularitatile acesteia.