Structuri patrimoniale proprii activitatii de comert si turism

Patrimoniul societatilor de comert si turism are, de regula, aceeasi structura ca si în cazul celorlalte genuri de activitati cu unele diferentieri legate de ponderea diferita a unor elemente. Trebuie remarcata capacitatea de adaptare a patrimoniului la structura activitatii si influenta rapida a oricarei modificari asupra compozitiei elementelor patrimoniale.

Modelul sintetic de reprezentare a patrimoniului îl constituie bilantul care prin structurile sale ofera o imagine a acestuia atât sub aspectul functional cât si al resurselor de dobândire.

Cele mai importante informatii furnizate de bilant sunt situatia actuala si rezultatele exercitiului încheiat. Pentru a cunoaste întreprinderea atât sub
aspect economic cât si financiar, aceste informatii pot fi detaliate sau combinate.

Astfel, fiecarui post din bilant îi corespunde o problema de gestiune si evidentiaza politica urmarita de întreprindere într-un anumit domeniu.

Studiul financiar al pasivului patrimonial pune în evidenta lista resurselor reversibile aflate la dispozitia întreprinderii. Astfel, se evidentiaza doua parti distincte ale pasivului:

.. capitaluri proprii (pasive nonexigibile);
.. capitaluri împrumutate (straine sau pasive exigibile).

Prin aceasta clasificare se face distinctie între pasivele externe ale întreprinderii si pasivele interne care exprima drepturile asociatilor, cum ar fi: capital, rezerve, profitul exercitiului.

O alta clasificare se face în:

- capitaluri permanente sau stabile;

- capitaluri provizorii sau reînnoibile.

Termenul de capitaluri permanente exprima ansamblul resurselor de finantare stabile de care dispune o întreprindere. Altfel spus, capitalurile
permanente reprezinta resursele de finantare utilizate de o întreprindere de o maniera permanenta, durabila. Ele trebuie sa finanteze toate valorile
imobilizate, precum si fondul de rulment net. Determinarea marimii optime a capitalurilor permanente este o problema de o maxima importanta în
gestiunea întreprinderii, deoarece o eventuala insuficienta a resurselor de lunga durata influenteaza asupra solvabilitatii, lichiditatii si rentabilitatii sale.

Structural, capitalurile permanente cuprind:

.. capitalurile proprii;
.. o parte din provizioanele pentru riscuri si cheltuieli previzibile la sfârsitul unui exercitiu financiar care este asimilata capitalurilor proprii;

 .. capitalurile împrumutate pentru o perioada mai mare de un an (datorii pe termen mediu ti lung);
.. partea din venituri constatata în avans, pentru o perioada mai mare de un an;

În structura capitalurilor permanente, partea capitalurilor împrumutate nu trebuie sa fie excesiva în raport cu cea a capitalurilor proprii, o valoare de
0,50 a raportului “capitaluri împrumutate / capitaluri proprii” este considerata adesea ca fiind ridicata.

Capitalurile permanente cuprind deci împrumuturile pe termen mijlociu si lung si capitalurile proprii care sunt la dispozitia întreprinderii, cum ar fi: capitalul social, rezerve, profit nerepartizat, provizioane.

În structura capitalurilor proprii, capitalul social are un caracter avansabil. El se constituie la înfiintarea întreprinderii, fiind o conditie a existentei si functionarii acesteia. La întreprinderile individuale, constituirea capitalului are loc pe calea aportului personal al proprietarului, iar la societatile comerciale prin aportul în numerar sau în natura al asociatilor, dupa caz.

Capitalul social se împarte în capital social subscris si nevarsat si capital social subscris si varsat. Capitalul social subscris si nevarsat (nedepus)
reprezinta partea din capitalul subscris care nu a fost înca fizic pus la dispozitia întreprinderii de catre proprietari. Capitalul social subscris si varsat
reprezinta partea din capitalul subscris pusa efectiv la dispozitia întreprinderii de catre proprietari.

Pe parcursul functionarii întreprinderii, capitalul se poate majora prin emisiunea de noi actiuni reprezentate de aporturi în bani si/sau natura si prin
operatiuni interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exercitiului precedent, transformarea de obligatiuni în actiuni, etc.)

Reducerea capitalului se efectueaza prin rambursarea catre actionari sau asociati a unei parti din capital atunci când întreprinderea considera capitalul prea mare în raport cu activitatea sa si atunci când reduce investitiile dintr-un sector sau ramura de activitate. De asemenea, reducerea de capital poate avea loc prin acoperirea de pierderi suferite în exercitiile financiare anterioare.

Rezervele reprezinta, în principiu, partea din profit afectata durabilitatii întreprinderii pâna la decizia contrara a organelor competente. Ele se mai pot
defini ca “profit conservat la dispozitia întreprinderii si neîncorporat în capital”.

Profitul sau o parte din profitul unuia sau mai multor exercitii anterioare care n-a fost distribuit si nici încorporat în rezerve se reporteaza la exercitiul financiar urmator. Astfel, în calitate de rezultat, profitul este o resursa. Rezultatul masurat prin bilant trebuie sa fie egal cu rezultatul masurat prin contul de rezultate.

În întreprinderile de comert si turism o importanta crescânda capata provizioanele pentru riscuri si cheltuieli destinate sa acopere riscurile si cheltuielile datorate unor evenimente în curs de survenire sau probabile, având obiectul precizat dar realizarea incerta.

Datoriile pe termen mijlociu si lung se clasifica dupa natura lor în:

- datorii financiare: împrumuturi sub forma obligatiunilor convertibile, împrumuturi si datorii din credite, etc.;

- datorii din exploatare: avansuri si aconturi primite asupra comenzilor în curs, datorii fata de furnizori, etc.;

- datorii diverse: fiscale si sociale, asupra imobilizarilor, fata de actionari si asociati.

Daca pasivul patrimonial din întreprinderile de comert si turism fata de celelalte întreprinderi nu prezinta prea multe particularitati, activul patrimonial prezinta numeroase particularitati.

Activul se împarte în doua grupe al caror comportament este foarte diferit: o parte fixa si o parte mobila.

Aceasta divizare a activului care corespunde teoriei economice conform careia clasificarea se face în capital fix si capital circulant este esentiala din
punct de vedere economic si financiar. Ea distinge activul imobilizat sub forma imobilizarilor necorporale, corporale si financiare de activul circulant
sub forma stocurilor, aconturilor si avansurilor varsate asupra comenzilor, creantele, valorile mobiliare de plasament, disponibilitati, cheltuieli constatate în avans.

Distinctia între activul imobilizat si activul circulant nu este întotdeauna simpla, pentru ca nu tine nici de natura lor fizica sau juridica, nici de durata lor în cadrul patrimoniului, deoarece are un caracter subiectiv determinat de destinatia lor.

Activele imobilizate sunt bunuri si valori destinate sa serveasca în mod durabil activitatii întreprinderii. Ele nu se consuma la prima utilizare, ci sunt destinate sa ramâna durabil sub aceeasi forma în întreprindere.

Activele circulante sunt elemente ale patrimoniului care conform destinatiei sau naturii lor nu au vocatia sa ramâna durabil în întreprindere, ci
sunt destinate vânzarii, deci periodic se schimba contra bani urmând ciclul întrebuintare - bani - întrebuintare.

Un utilaj este o valoare imobilizata în întreprindere daca este destinat sa ajute la desfasurarea activitatii si acelasi utilaj este un produs finit pentru
întreprinderea care-l sau marfa pentru comerciant.

Daca în întreprinderea de prestari de servicii turistice ponderea imobilizarilor corporale este mare (mobilier, covoare, perdele, mijloace de transport), în ramura comertului propriu-zis este cu mult mai mica.

În comert capitalul circulant este destinat vânzarii. Ca urmare, el are vocatia de a fi periodic transformat în bani. Rambursarea mijloacelor
financiare utilizate este deci asigurata prin vânzarea marfurilor sau prestarea serviciilor.

Capitalul circulant are o interventie rapida, solicitând resurse pe termen scurt, iar pentru capitalul fix întreprinderea trebuie sa dispuna de mijloace
financiare pe termen lung.

În comert ponderea cea mai mare o au stocurile sub forma marfurilor si ambalajelor, disponibilitatile banesti (mai ales cele în numerar) si creantele
asupra clientilor.